BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 10 decembrie 2008

Secretul biruinţei depline

"În mijlocul unei lumi care prin nelegiuirea ei a fost condamnată la nimicire, Enoh a trăit o viaţă de o aşa strânsă comuniune cu Dumnezeu, încât n-a fost îngăduit ca el să cadă sub puterea morţii. Caracterul sfânt al acestui profet reprezintă starea de sfinţenie ce trebuie să fie atinsă de cei care vor fi "răscumpăraţi de pe pământ" (Apoc.14,3) la revenirea lui Isus Hristos. Atunci, aşa cum a fost şi în lumea dinainte de potop, nelegiuirea va creşte. Dând frâu liber pornirilor inimilor lor stricate, cum şi învăţăturilor unei filozofii înşelătoare, oamenii se vor răscula împotriva autorităţii cerului. Dar, asemenea lui Enoh, poporul lui Dumnezeu va căuta curăţirea inimii şi conformarea faţă de voia Sa, până când ei vor reflecta chipul lui Hristos. Asemenea lui Hristos, ei vor avertiza lumea despre revenirea lui Hristos şi despre judecata ce va veni asupra celor nelegiuiţi şi, prin purtarea, vorbirea şi exemplul lor sfânt, ei vor condamna păcatele celor nelegiuiţi. După cum Enoh a fost luat la cer mai înainte de nimicirea pământului prin apă, tot astfel cei neprihăniţi ce vor fi în viaţă vor fi luaţi la cer de pe pământ, mai înainte de distrugerea lui prin foc. Apostolul spune: "Nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă". "Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se va coborî din cer" Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi". "Întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul" (1Cor.15, 51- 52; 1 Tes.4,16-18)."

Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, 88-9.

0 comentarii: