BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

duminică, 13 februarie 2011

Fragment dintr-o scrisoare a lui Jan Hus

Într-o scrisoare adresată unui preot care devenise ucenicul Evangheliei, Hus vorbea cu adâncă smerenie despre greşelile lui, acuzându-se "de a fi simţit plăcere în purtarea hainelor bogate şi de a fi risipit ceasuri în ocupaţii uşuratice". Apoi adăuga aceste sfaturi mişcătoare: "Slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor să ocupe mintea ta şi nu posedarea de bunuri şi averi. Fereşte-te să-ţi împodobeşti casa mai mult decât sufletul; şi, mai presus de toate, acordă toată atenţia "clădirii" spirituale. Fii evlavios şi smerit cu cei săraci şi nu-ţi folosi averea în petreceri. Dacă nu ai să-ţi îmbunătăţeşti viaţa şi să te înfrânezi de la exagerări, mă tem că vei fi aspru pedepsit, aşa cum sunt şi eu... tu cunoşti învăţătura mea, căci ai primit îndemnurile mele din copilăria ta; de aceea nu este de folos să-ţi scriu mai mult. Dar te conjur, prin mila Domnului nostru, să nu mă imiţi în nici una din deşertăciunile în care m-ai văzut căzând". Pe plicul scrisorii a adăugat: "Te conjur, prietenul meu, să nu rupi acest sigiliu până când nu vei avea certitudinea că sunt mort" (Bonnechose, The Reformers Before the Reformation, vol.1, p. 148, 149).