BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Binecuvântat ca să fii o binecuvântare


Avraam a salvat pe vecinii săi de o alianţă a naţiuni jefuitoare (Gen 14). După victoria miraculoasă, Avraam a refuzat să accepte recompensa de la regele Sodomei. Dacă ar fi acceptat, ştia că din acel moment, el şi familia lui va fi întotdeauna privit ca fiind patronul acelui oraş. În schimb, el a ales să să-şi păstreze poziţia sa în faţa naţiunilor şi să cheme pe aceştia la a-I aduce slavă lui Dumnezeu.

El a adus o zeciuială lui Dumnezeu, un act de închinare (Geneza 14:18-20). Cu Melhisedec ca preot care prezidează, Avraam a fost ca un preot care oferă darul de mulţumire în numele altor naţiuni.
Avraam a fost binecuvântat, în scopul de a fi o binecuvântare pentru neamuri (Gen 12:1-3). Dar scopul merge dincolo de binecuvântarea naţiunilor. Dumnezeu Însuşi este binecuvântat! Melhisedec a recunoscut deschis că Avraam a fost binecuvântat de Dumnezeu. Prin puterea lui Dumnezeu, Avraam a fost o binecuvântare pentru vecinii săi, prin salvarea familiilor prizoniere şi a bunurile lor. Dar rezultatul a fost mai mare deoarece Dumnezeu Însuşi a fost binecuvântat şi laudat! Ascultaţi cuvintele lui Melhisedec: ,,Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!`` (Gen 14:19-20).

Ce învăţăm din întreaga serie de evenimente? Avraam a făcut cunoscut numele lui Dumnezeu prin închinare. Dumnezeu a făcut ca Numele Său să fie slăvit prin puterea Sa răscumpărătoare. Rezultatul a fost o naţiune recunoscătoare, în care Dumnezeu a fost în mod explicit venerat. Astăzi, fii binecuvântat pentru ca sa fii o binecuvântare pentru ceilalţi iar la final numele Său să fie binecuvântat!

Adaptat după Steven C. Hawthorne, The Story of His Glory.

miercuri, 28 septembrie 2011

Crucea - lauda mea

Galateni 6:14 "În ce mă priveşte, departe de mine gîndul să mă laud cu altceva decît cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!"

Guvernatorul oraşului Hong Kong, Sir John Bowring, a trecut prin Macao, la scurt timp după ce un uragan a distrus catedrala mare de pe o colină frumoasă. Acolo, a văzut crucea veche, înălțată deasupra ruinelor. Această scenă l-a inspirat să scrie frumosul poem:

Mă laud cu crucea lui Hristos,
Care se înalţă deasupra ruinelor timpului;
Toată lumina istoriei sfinte
Străluceşte în jurul ei.

Urgie şi binecuvântare, durere şi bucurie
Sunt sfinţinte la cruce;
Acolo găsim pace neîntrecută,
Bucurii care dăinuie mereu.

sâmbătă, 20 august 2011

Rugaciunea uneste inimi


“Prin rugăciune putem transfera din inima noastră toată durerea umană şi tristeţe, toate conflictele şi agoniile, toată foamea, singurătatea şi mizeria, nu din cauza unor mari capacităţi psihologice sau emoţionale, ci pentru ca inima lui Dumnezeu a devenit una cu a noastră”. Henri Nouwen

vineri, 1 iulie 2011

Surpriza: specialitatea Lui


Surpriza este o metafora pentru raspunsul lui Dumnezeu la durerea Pamantului. Dumnezeu surprinde pe toata lumea la nasterea lui Mesia. Evreii asteptau un print, voinic, frumos, gata de a aduna o armată şi sa infranga pe uraciosii de romanii. Dumnezeu a trimis un copil din familia unui tamplar sarac. Surpriza!

miercuri, 18 mai 2011

Fericirea mea este El

"fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu" (Psa 73:28 CNS)


Unii accepta pe Isus pentru ce face El, dar putin pentru ce este El. Ne dorim darul Lui, binecuvantarile, mantuirea dar atat de putini vin la El pentru ca'L iubesc dezinteresat.

marți, 10 mai 2011


"Trebuie sa venim la crucea Domnului Hristos. Domnul Hristos, si El rastignit, sa fie obiectul cugetarii, al conversatiei si al simtamintelor celor mai pline de o sfânta bucurie. Noi trebuie sa pastram aducerea aminte a fiecarei binecuvântari pe care o primim de la Dumnezeu si atunci când vom ajunge constienti de marea Lui iubire fata de noi, vom fi gata sa ne încredem cu totul în mâna care a fost pironita pe cruce pentru noi." Calea catre Hristos, 104.

A pieri sau a se stinge


Astazi am auzit o explicatie interesanta la diferenta dintre "a pieri" si "a se stinge". Pana acum mi se pareau acelasi lucru. Cand piere omuletu nu lasa nimic in urma lui dar atunci cand se stinge asta inseamna ca pana atunci a luminat. A fost ca o lumanare care a purtat Lumina si spre alte luminari. Viata lui a aprins si alte lumini si si-a indeplinit scopul pentru care a trait. Pentru a realiza acesta tinta s-a consumat dar s-a meritat.

sâmbătă, 7 mai 2011

Cel mai scurt drum...


Un mare ziar a pus la bataie o suma substantiala de bani pentru cel mai bun raspuns la intrebarea: "Care este cel mai bun drum spre Londra?"
Raspunsurile au inceput sa curga suvoi insa cel care a castigat premiul a fost: "Cel mai scurt drum spre Londra este o companie buna!" :)
Nu am cuvinte sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru prietenii pe care mi i-a dat pe drumul spre cer. Cu siguranta ca drumul pribegiei spre Ierusalim ar fi fost mult mai lung fara ei.

miercuri, 6 aprilie 2011

Andre Rieu - Powerful Seas

Cea mai mare putere neutilizată

Doi oameni din Texas au făcut o expediție la cascada Niagara. Au rămaşi uimiţi de norul de ceaţă ce rămâne pentru totdeauna deasupra cascadei. Unul dintre ei l-a luat pe celălat la baza Niagarei şi i-a spus:

-"Vino să-ţi arăt cea mai mare putere neutilizată din lume."

- "Ah, nu, prietenul meu!" A venit răspunsul."Cea mai mare putere neutilizată din lume este Duhul Sfânt al Dumnezeului celui viu."

vineri, 25 martie 2011

Ai vrut


Ai vrut sub aripa de cloșcă să ne ții aproape
Ai vrut ca Păstorul cel Bun, în pășuni să mă știi
Ai vrut și stâlpul de foc călăuză în noapte
Ai vrut și berbece să fii,… ca-n viață să-l ții!

Ai vrut cât e ziua de plină prin nor să conduci
Ai vrut mai târziu la mortu-adormit să te duci
Ai vrut mai demult în rugul arzând să ne spui
Ai vrut și slava de cer s-o agăți într-un Cui.

Ai vrut să treci prin sate… să le știi curate
Ai vrut să urci pe munte… deși-s sudori pe frunte
Ai vrut să speli picioare prăfuite de păcate
Ai vrut să spui cuvinte de la Tatăl inspirate.

Ai vrut să învii în carne și oase
Ai vrut să te știi de cel necredincios pipăit
Ai vrut să te-ntorci la Tine acasă
Ai făcut mult mai mult decât e-nchipuit!
By Chiriac Daniel

duminică, 13 februarie 2011

Fragment dintr-o scrisoare a lui Jan Hus

Într-o scrisoare adresată unui preot care devenise ucenicul Evangheliei, Hus vorbea cu adâncă smerenie despre greşelile lui, acuzându-se "de a fi simţit plăcere în purtarea hainelor bogate şi de a fi risipit ceasuri în ocupaţii uşuratice". Apoi adăuga aceste sfaturi mişcătoare: "Slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor să ocupe mintea ta şi nu posedarea de bunuri şi averi. Fereşte-te să-ţi împodobeşti casa mai mult decât sufletul; şi, mai presus de toate, acordă toată atenţia "clădirii" spirituale. Fii evlavios şi smerit cu cei săraci şi nu-ţi folosi averea în petreceri. Dacă nu ai să-ţi îmbunătăţeşti viaţa şi să te înfrânezi de la exagerări, mă tem că vei fi aspru pedepsit, aşa cum sunt şi eu... tu cunoşti învăţătura mea, căci ai primit îndemnurile mele din copilăria ta; de aceea nu este de folos să-ţi scriu mai mult. Dar te conjur, prin mila Domnului nostru, să nu mă imiţi în nici una din deşertăciunile în care m-ai văzut căzând". Pe plicul scrisorii a adăugat: "Te conjur, prietenul meu, să nu rupi acest sigiliu până când nu vei avea certitudinea că sunt mort" (Bonnechose, The Reformers Before the Reformation, vol.1, p. 148, 149).

miercuri, 26 ianuarie 2011

Andante-O,Domnul meu

joi, 13 ianuarie 2011

Fa cunoscut


După ce profetul avea să primească viziunile era chemat să le transmită şi fraţilor lui. Dumnezeu nu descoperă o viziune doar pentru o singură persoană ci o descoperă pentru ca el să o împărtăşească.
Când artistul vede oraşul înceţoşat El urcă pe munte de unde poate vedea frumuseţea piscurilor, minunăţia zăpadezii în mijlocul verii, multe peisaje fascinante dar şi răsărituri şi apusuri de soare încântătoare. După ce le pictează coboară în oraşe şi realizează o galerie de artă. Oamenii rămân miraţi şi cred că sunt peisaje din mintea autorului doar.
După ce Dumnezeu ne îmbogăţeşte viaţa prin experienţe de viaţă uneori dure, alteori pline de tandreţe avem porunca „Fiul omului, priveşte cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale şi ia aminte la toate lucrurile pe care ţi le voi arăta; căci ai fost adus aici ca să ţi le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea." (EZE 40:4 RCV)
Nici o viziune şi nici o experienţă prin care ne trece Dumnezeu nu este doar pentru noi înşine ci trebuie să o împărtăşim pentru ca şi alţii să se bucure de ea.

joi, 6 ianuarie 2011

Concert de colinde Amicus 2010

Concert de Colinde 2010 from Petru Dascalita on Vimeo.

miercuri, 5 ianuarie 2011

Andre Rieu - Edelweiss