Baraba

de Costache Ioanid Ai auzit vreodatã, prietene, de Mine, pe când în largul lumii cutreierai semet, pe când cu lãnci si scuturi, cohortele strãine te cãutau sã-ti cearã al vietii tale pret? Ai auzit vreodatã, prietene, de Mine, când floarea vietii tale îsi scutura podoaba? Ca sã te scap de lanturi, de moarte si rusine, Eu am murit pe cruce, în locul tãu, Baraba… Eu rãsãdisem pacea, tu semãnai furtuna. si pe-amândoi multimea ne-a pus pe un cântar. Minciuna cea din umbrã alese-atunci minciuna, tâlharii cei cu vazã cerurã pe tâlhar. Puteam sã zbor din lume, sãtul de-ai ei urgie. si-atunci multimea oarbã te-ai fi cerut degeaba. Dar M-am gândit la tine, privind spre vesnicie, si am murit pe cruce, în locul tãu, Baraba… Te chem si astãzi: Vino si vom strãbate norii! Te-am cãutat cu lacrimi prin spini si bolovani. Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii. si ceru-ntreg te-asteaptã de douã mii de ani. De-ai sti ce neagrã noapte si ce adânc fierbinte va fi… când suferinta nu va cunoaste graba… Vei plânge totdeauna si-ti vei aduce-aminte cã am murit pe cruce, în locul tãu, Baraba!